Patrimoniul roman, reinterpretat prin modă. Expoziția „Mozaic Design ’26”, la Constanța
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, în parteneriat cu Palatul Copiilor Constanța, invită publicul joi, 13 august, de la ora 18:00, la vernisajul expoziției „Mozaic Design ’26. Reper istoric în arta vestimentară”. Evenimentul va avea loc la bolțile Edificiului Roman cu Mozaic.
Expoziția reunește zece costume experimentale create de Teodora Hatman, elevă a Atelierului de Creație/Design vestimentar din cadrul Palatului Copiilor Constanța, coordonat de prof. drd. Anca Pașa Deaconu.
Creațiile sunt inspirate de mozaicul roman, ale cărui simboluri, motive decorative, elemente cromatice și detalii compoziționale sunt reinterpretate într-o manieră contemporană, prin intermediul designului vestimentar.
Fragmente inspirate din patrimoniul antic se transformă astfel în forme și accente decorative integrate în cele zece costume, într-un proiect care aduce împreună arheologia și creația artistică actuală.
Teodora Hatman participă la cursurile Atelierului de Creație/Design vestimentar al Palatului Copiilor Constanța din anul 2017. De-a lungul timpului, aceasta a luat parte la concursuri naționale, workshopuri și proiecte artistice, obținând numeroase premii și dezvoltându-și propriul stil.
La vernisaj vor lua cuvântul dr. Aurel Mototolea, șef al Secției Muzeografie și Muzee Locale din cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, și prof. drd. Anca Pașa Deaconu, coordonatoarea proiectului și a Atelierului de Creație/Design vestimentar.
„Mozaic Design ’26” face parte dintr-un demers dedicat valorificării patrimoniului cultural prin creații contemporane și urmărește să le ofere tinerilor artiști posibilitatea de a descoperi și reinterpreta elemente ale istoriei locale.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 13 august – 30 septembrie 2026, la Edificiul Roman cu Mozaic, din Piața Ovidiu nr. 5, Constanța.



