Saturday, June 29 2024
Breaking News
Tradiții de Sânpetru! Iată ce trebuie să respectăm cu ocazia sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel
Copii, invitație la teatru! Jack și vrejul de fasole se joacă duminică, de la ora 10.30
Arhitectura clădirii Bursa Nouă din Portul Constanța, pusă din nou în valoare după reparațiile capitale
Tânăr descoperit de jandarmi cu substanțe interzise asupra lui – a afirmat că le găsise pe stradă
Au mai rămas doar câteva zile până la cel mai aşteptat festival al verii – NEVERSEA, la care sunt aşteptaţi zeci de mii de turişti
12 proiecte pe ordinea de zi a Consiliului Județean
Bulevardul Tomis, tronsonul cuprins între Capitol și Miga, se transformă sâmbătă și duminică în zonă de promenadă
8 din 10 angajați Gen Z consideră că lucrul de la birou susține evoluția mai rapidă în carieră
Cea de-a VIII-a Conferință a Asociației Internaționale de Dreptul Mării, la Universitatea Ovidius din Constanța
Seniorii de la Căminul pentru persoane vârstnice din Constanța au participat ieri la o activitate organizată de Directia de Sănătate Publică a Județului Constanța cu tema „Efectele negative ale consumului excesiv de alcool”
Sidebar
Random Article
Log In
TikTok
Instagram
YouTube
Facebook
Menu
Search for
Home
Administratie
Actualitate
Politica
Social/Economic
Educație/Cultura
Emisiuni
Pe subiect
In slujba constantenilor
7 ani de acasa
Buna dimineata, Constanta
Constanta Culturala
Fii antena la talent
Cantec, traditii si povesti
Pentru minte si suflet
Oameni de cariera
Sanatatea ta
Traieste frumos
Live
Search for
Random Article
Administratie
3 weeks ago
Horia Constantinescu, declarații după rezultatele parțiale ale alegerilor locale
Administratie
3 weeks ago
Vasile Delicoti, candidat la primăria comunei Poarta Albă: „Am votat astăzi pentru a transforma localitatea Poarta Albă într-o comună europeană”
Administratie
3 weeks ago
Dumitru Bădrăgan, candidat la CJ Constanța: „În Constanța am votat pentru schimbare”
Administratie
3 weeks ago
Gihan Eserghep, candidat la Primăria Constanța: „Sper să reușim cu toți să aducem ceva nou în orașul Constanța”
Administratie
3 weeks ago
Claudiu Palaz, candidat la președinția CJ Constanța: „Cred într-o schimbare în Constanța și la județ”
Actualitate
3 weeks ago
Declarații de presă în contextul organizării alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale și pentru membrii din România în Parlamentul European, ora 08:00
Actualitate
March 27, 2024
În atenția candidaților! Clarificări cu privire la regulile de integritate aplicabile în contextul alegerilor pentru Parlamentul European și pentru administrația publică locală din anul 2024
Actualitate
March 22, 2024
Organizația Județeană PSD și-a ales candidații pentru Consiliul Județean și Primăria Tulcea
Actualitate
March 21, 2024
Vergil Chițac și Florin Mitroi au fost validați, astăzi, în ședința BPN al Partidului Naţional Liberal
Actualitate
March 20, 2024
Deputat Bogdan BOLA: „Am cerut Parlamentului să facă dreptate pentru profesioniștii care lucrează pe navele de salvare și depoluare (maritime și fluviale) …”
Home
/
Politica
Politica
WordPress is a favorite blogging tool of mine and I share tips and tricks for using WordPress here.
Actualitate
Deputat Bogdan BOLA: „Guvernul pune bomboana pe coliva Legii 154/2021: oamenii NU vor primi retroactiv drepturile, așa cum, în mod fals, îi anunță unii, …”
Marina Seuleanu
March 19, 2024
152
March 7, 2024
Noi investiții de peste 1 miliard de euro, în Portul Constanța!
March 7, 2024
PNL și PPE o susțin pe Ursula von derLeyen în fruntea viitoarei Comisii Europene, iar Manifestul Congresului PPE a solicitat admiterea deplină a României în Spațiul Schengen
February 29, 2024
Primarul comunei Cogealac, Cati Hristu: „La alegerile din data de 9 iunie candidez pentru funcția de primar din partea PSD”
February 22, 2024
Bogdan Bola, deputat Forța Dreptei: „Am depus în Parlament două noi proiecte legislative care vin în sprijinul avocaților și altor liber-profesioniști”
February 7, 2024
Candidatul USR la Primăria Constanța: Stelian Ion
February 6, 2024
George Scupra, actualul primar al orașului Ovidiu, despre o posibilă candidatură la președinția CJ Constanța: „ Dacă în urma analizei PNL rezultă că sunt soluția optimă sunt pregătit să-mi asum această funcție”
January 25, 2024
Bogdan Bola: Am decis să-i transmit președintelui CJ Constanța, Mihai Lupu, 15 întrebări la care aștept să-mi răspundă
January 12, 2024
USR Constanța, subiecte de interes
January 11, 2024
Nicu Ștefănuță: „Construcția noilor cămine studențești finanțate din bani europeni – în întârziere”
Previous page
Next page
Back to top button
Close
Search for
Close
Log In
Forget?
Remember me
Log In