Cultura sedentarismului, o criză invizibilă la nivel național

Sedentarismul nu mai este de mult o excepție, ci a devenit o normalitate a stilului de viață modern. Între orele petrecute la birou, de cele mai multe ori în fața laptopului, timpul din trafic și utilizarea constantă a rețelelor de socializare, mișcarea ajunge, pentru mulți oameni, pe ultimul loc.
Nu este doar o percepție, iar asta o demonstrează datele publicate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în 2024, pe baza unui studiu realizat în 163 de țări și publicat în The Lancet Global Health, care arată că 31% dintre adulți la nivel global nu ating nivelul minim recomandat de activitate fizică. Mai mult, dacă lucrurile continuă în același ritm, OMS atrage atenția că procentul ar putea ajunge la 35% până în 2030.
Asta arată că sedentarismul nu mai este doar o alegere personală, ci o problemă care începe să afecteze tot mai vizibil sănătatea publică.
Sedentarismul, în România
Aceeași tendință se vede și în România. Datele Barometrului Sportului în România, realizat de IRES în 2025, arată că aproape jumătate dintre români nu fac deloc mișcare. Iar dintre aceștia, 42% spun că nu au timp pentru activități fizice, având un programul mult prea încărcat.
„Schimbarea nu ține doar de program, ci și de mentalitate. Vedem foarte des oameni care își doresc să fie mai activi, dar nu reușesc să transforme această dorință într-un obicei constant. De multe ori, pleacă din start cu ideea că nu pot integra mișcarea în programul lor și aici apare blocajul.”, explică Anca Roșca, Group Fitness Manager World Class România.
Impactul sedentarismului asupra sănătății și economiei
Efectele nu se văd imediat, dar se adună în timp. Conform datelor publicate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în 2024, lipsa activității fizice crește riscul de boli cardiovasculare (infarct și AVC), diabet de tip 2, demență și anumite tipuri de cancer, inclusiv cel de sân și de colon.
Impactul se vede și la locul de muncă. De cele mai multe ori, oamenii au mai puțină energie, se concentrează tot mai greu, iar în cazul în care apar probleme de sănătate, automat cresc costurile pentru serviciile medicale. La toate acestea se adaugă și lipsa productivității.
„Sedentarismul influențează nu doar sănătatea individuală, ci și felul în care funcționăm zi de zi, de la nivelul de energie până la performanța profesională. Din acest motiv, tot mai multe companii sunt interesate de programe de wellbeing pentru angajații lor. Pentru a veni în sprijinul lor, la World Class România am gândit programe de Health & Fitness pentru companii, cu extra beneficii, pentru a-și motiva angajații să devină mai activi.”, spune Anca Roșca, Group Fitness Manager World Class România.
De ce nu facem mișcare?
Deși se vorbește peste tot despre impactul pozitiv al sportului, tot mai puțini oameni sunt motivați să includă activitatea fizică în viața lor. Potrivit Barometrului IRES 2025, principalele motive invocate de români pentru a nu face sport sunt lipsa timpului, lipsa motivației, costurile sau dificultatea de a ieși din zona de confort. La acestea se adaugă și lipsa educației legate de importanța mișcării în viața de zi cu zi.
„Pentru mulți, sportul este încă perceput ca ceva separat, care trebuie planificat cu mult timp înainte. În realitate, cheia este să devină parte din rutină. Nu trebuie să începi cu performanță, ci cu pași mici și consecvență.”, explică Anca Roșca, Group Fitness Manager World Class România.
Cum încearcă industria de fitness să schimbe lucrurile?
În acest context, rolul industriei de fitness devine tot mai important. World Class România încearcă să răspundă acestor nevoi prin programe adaptate stilului de viață actual și prin crearea unor comunități care să susțină oamenii pe termen lung să facă mișcare.
Astăzi, opțiunile nu mai înseamnă doar mers la sală. Cei care vor să facă mișcare pot alege, în cluburile World Class România, între diferite tipuri de antrenamente, în funcție de obiectivele lor. De la clasele de Pilates Reformer, tot mai căutate pentru mobilitate și postură, până la programe precum BodyBalance, care combină exerciții din yoga, pilates și stretching. Pentru cei care au nevoie de un obiectiv clar și un plus de motivație, există și antrenamente inspirate din competiții internaționale, precum HYROX. Mai sunt și clasele de BodyPump, BodyCombat, clasele de Aqua pentru tonifiere musculară, antrenament cardio și detoxifiere, dar și alte tipuri de antrenamente.
Prin această diversitate, accentul cade pe adaptare și pe eliminarea barierelor clasice, cum ar fi lipsa timpului sau teama de a începe.
„Ideea este simplă: fiecare poate găsi o formă de mișcare care i se potrivește. Accesul este important, dar nu suficient. Oamenii au nevoie să se simtă confortabil și susținuți, ca să revină. Ne dorim să creăm spații în care oamenii nu doar se antrenează, ci devin parte dintr-o comunitate. Pentru că atunci când nu mai ești singur în proces, totul devine mai ușor. Mulți renunță nu pentru că nu vor să facă mișcare, ci pentru că nu au susținere. Iar aici comunitatea face diferența”, spune Anca Roșca, Group Fitness Manager World Class România.



