Educație/Cultura

De Paște, pe litoralul bulgăresc

Sărbătorile Pascale, pe litoralul bulgăresc. La fel ca în ultimii ani, foarte mulți români au renunțat la tradiționala masă de Paște și au ales să își petreacă trei sau patru zile, la all-inclusive, în vestitele stațiuni din Bulgaria.

Serviciile all-inclusive, organizarea ireproșabilă, serviciile oferite și condițiile excelente de cazare i-au atras ca un magnet și anul acesta pe turiștii români pe litoralul bulgăresc. Așa se face că foarte multe familii din țara noastră au ales să își petreacă minivacanța de Paște la vecinii noștri.

În opinia românilor, un avantaj în plus pentru sejururile în stațiunile de pe litoralul bulgăresc îl constituie și tarifele rezonabile.

Și chiar dacă Sărbătorile Pascale s-au încheiat, hotelierii din țara vecină se pregătesc deja să își întâmpine următorii turiști în minivacanța de 1 Mai, odată cu deschiderea sezonului oficial.

De altfel, mulți dintre compatrioții noștri au spus că vor reveni pe litoralul bulgăresc, odată cu debutul noului sezon estival.

Related Articles

Leave a Reply

Back to top button