Educație/Cultura

Muzeul de Artă Constanța își deschide porțile în „Noaptea Muzeelor”

Muzeul de Artă Constanța invită publicul să participe sâmbătă, 13 mai, la evenimentul cultural anual „Noaptea Muzeelor”.

Începând cu ora 20.00, participanții vor putea vizita sălile din muzeu dedicate expoziției permanente, dar și două expoziții temporare, cu lucrări de artă contemporană: expoziția de pictură „Undeva în timp”, semnată de artista Florica Prevenda și expoziția „Les dames de Bucarest” a artistei Georgiana Chițac, care cuprinde desene cu 365 de femei, realizate în cele 365 de zile ale anului 2021.

De la orele 21.00, 22.00, respectiv 23.00, curatorul expoziției „Undeva în timp”, doamna Mădălina Mirea, va oferi trei tururi ghidate în expoziția cu lucrările semnate de artista Florica Prevenda.

Tot în cadrul evenimentului „Noaptea Muzeelor”, de la orele 20.00, respectiv 23.20, se va desfășura spectacolul cu statui vivante „Muzeul lui Shakespeare”, susținut de studenții Facultății de Arte, specializarea Actorie, de la Universitatea „Ovidius” din Constanța și coordonat de prof. univ. dr. Daniela Vitcu.

Pentru prima dată, în acest an, studenți voluntari de Facultatea de Arte, specializările Pedagogia Artelor Plastice și Decorative și Educația Vizuală prin Studiul Peisajului și Figurii, din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, vor fi prezenți la eveniment pentru a asigura buna desfășurare a acestuia și pentru a oferi informații vizitatorilor.

Accesul în muzeu se face gratuit, fără programare prealabilă, în intervalul orar 20.00–23.30 (ora de intrare a ultimului vizitator).

 

Related Articles

Back to top button