Actualitate

A fost semnat la Palatul Victoria proiectul de cercetare al Universității Maritime din domeniul decarbonizării sectorului energetic

Universitatea Maritimă din Constanța (UMC) a semnat la Palatul Victoria, contractul de finanțare a proiectului de cercetare “Maximizarea integrării surselor regenerabile de energie în rețelele electrice de distribuție”, în valoare de 1 417 656 Euro. În deschiderea manifestării au susținut alocuțiuni: premierul Nicolae-Ionel Ciucă, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării Sebastian-Ioan Burduja, Ministrul Educației Ligia Deca și Consilierul Prezidențial Diana-Loreta Păun.

Proiectul contribuie la digitalizarea sectorului energetic prin dezvoltarea de soluții și instrumente inovatoare pentru sistemele de alimentare cu energie regenerabilă și este  finanțat prin instrumentul temporar de redresare NextGenerationEU și Planul Național de Redresare și Reziliență al României (Componenta 9 – Suport pentru Sectorul privat, Cercetare, Dezvoltare și Inovare), fiind câștigat de UMC în baza unei competiții naționale organizate de Guvernul României.

“Semnarea acestui contract de finanțare plasează Universitatea Maritimă din Constanța în elita furnizorilor de cercetare în domeniul energiei regenerabile, acesta fiind un alt proiect remarcabil, alături de HORESEC (Holistica impactului surselor regenerabile de energie asupra mediului si climei) și BLOW (inițiativă revoluționară care vizează valorificarea potențialului de energie eoliană offshore plutitoare al Mării Negre)”, a declarat Coordonatorul proiectului, prof. dr. ing. Cornel Panait, Președintele Senatului Universității Maritime din Constanța.

Related Articles

Back to top button