Va fi amenajat un parc tematic pescăresc în Sibioara
Autoritățile locale din comuna Lumina au semnat în această săptămână contractul de execuție pentru realizarea unui parc tematic pescăresc ce va fi realizat în satul Sibioara.
Consilierii locali din comuna Lumina au aprobat în luna septembrie 2022 un proiect de hotărâre ce presupune demararea proiectului de amenajare pentru un sat pescăresc în satul Sibioara. Cerererea de finanțare a fost depusă cadrul Programul POPAM – FLAG Dobrogea Nord măsură 2. 1 – Apel : POPAM/1050/4/1/ pentru proiectul „Construire parc tematic pescăresc în Sibioara”.
Valoarea totală a contractului de lucrări de construire parc tematic este de 848.955,73 lei (TVA inclus). Conform contractului semnat cu constructorul acesta are obligația de a finaliza lucrările în termen de maxim 6 luni de la primirea ordinului de începere al lucrărilor.