Actualitate

A început Evaluarea Națională

Absolvenții claselor a VIII-a au trecut de primele emoții ale Evaluării Naționale. După câteva săptămâni bune de amânări, elevii au putut susține unul dintre cele mai importante examene. Săptămâna a început cu prima probă scrisă, cea la Limba și literatura română. La nivelul județului Constanța sunt înscriși peste 6.000 de candidați.

Au început emoțiile pentru elevii claselor a 8-a. Ei susțin, săptămâna aceasta, probele la Evaluarea Națională. Prima a fost cea la limba și literatura română. Următoarea probă scrisă, cea la Matematică, va alea loc miercuri, 21 iunie. Ultima probă, cea la Limba și literatura maternă, va fi susținută joi, 22 iunie, de elevii care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă. Primele rezultate vor fi afișate miercuri, 28 iunie, până la ora 14:00 în centrele de examen. Rezultatele finale vor fi afișate marți, 4 iulie, după soluționarea contestațiilor.

Comunicarea rezultatelor obținute se va face anonimizat, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor persoanale. Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care vor fi distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută.

Accesul candidaților în centrele de examen este permis în intervalul orar 08:00 – 08:30. Aceștia trebuie să aibă asupra lor doar un act de identitate valid și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise. Pentru executarea schemelor și desenelor candidații pot folosi și creion negru. Probele încep la ora 09:00, atunci când elevii vor primi broșura cu subiectele și hârtie ștampilată pentru ciorne. Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de două ore, calculate după completarea casetei de identificare.

În ceea ce privește media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a 9-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, este media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a 8-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele din cadrul Evaluării Naționale.

La nivelul județului Constanța sunt înscriși peste 6.000 de candidați, 94 de condiții speciale aprobate de Comisia Județeană și un număr de 119 centre de examen.

Related Articles

Back to top button