Actualitate

Vreme schimbătoare la Constanța

Conform atenționării meteorologice emise de A.N.M., începând cu ora 12.00 și până la ora 22.00, municipiul Constanța se va afla astăzi sub cod galben de instabilitate atmosferică.

În intervalul menționat, în Dobrogea, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului (cu rafale, în general, de 55 – 70 km/h), vijelii, grindină, frecvente descărcări electrice și averse torențiale (în intervale foarte scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat peste 30…40 l/mp).

De asemenea, meteorologii au emis pentru ziua de astăzi și mâine, cod galben de caniculă pentru municipiul Constanța. Valul de căldură se va menține în Dobrogea. Va fi caniculă, disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar cele minime între 20 și 23 de grade.

Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:

  • Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055;
  • Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922;
  • Dispecerat Biroul Apărare Civilă, Sănătate și Securitate în Muncă și Situații de Urgență – 0737552271.

Related Articles

Back to top button