OMD Stațiunea Mamaia Nord poate intra în pâine! A fost dat avizul de înființare
OMD Stațiunea Mamaia Nord este funcțional și astfel poate contribui la dezvoltarea zonei. Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, a semnat, la Năvodari, avizul de înfiinţare a OMD-ului şi l-a înmânat primarului Florin Chelaru. Edilul a transmis că o data înființat acest organism, se vor putea accesa mai mulţi bani europeni care vor ajunge în dezvoltarea staţiunii, de la infrastructură, modernizarea spaţiilor publice, promovare şi până la organizarea de evenimente. În prezent, România are 15 OMD-uri locale, unul judeţean, precum şi unul regional.
Organizația de Management al Destinației „Stațiunea Mamaia Nord” a fost avizată ca asociație de utilitate publică de către ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului. Prezent la Năvodari, ministrul Ștefan-Radu Oprea a semnat avizul de înființare a Organizației de Management al Destinației (OMD) „Stațiunea Mamaia Nord” și l-a înmânat primarului orașului Năvodari, Florin Chelaru. Astfel, stațiunea are de toate pârghiile legale pentru a se dezvolta și a crește.
Prin parteneriatul public-privat, OMD „Stațiunea Mamaia Nord” va elabora și implementa strategia de dezvoltare și marketing turistic la nivel local. Printre obiectivele asumate de cei trei membri fondatori se numără creșterea gradului de valorificare a potențialului turistic din destinație, prelungirea duratei sejururilor și creșterea numărului de vizitatori, identificarea măsurilor pentru a reduce sezonalitatea, sporirea notorietății brandului turistic și promovarea durabilității întreprinderilor de profil.
”Prin OMD putem să susținem cu adevărat stațiunea Mamaia Nord, în sensul că putem să aducem mai mulți bani din fonduri europene prin PNRR, dar un lucru și mai bun este că putem să promovăm stațiunea Mamaia Nord super legal”, a declarat Florin Chelaru, primarul orașului Năvodari.
Guvernul României și-a asumat atragerea tuturor fondurilor prin PNRR alocate organizațiilor de management al destinației. În total, vorbim despre 10 milioane de euro, dintre care 8 milioane de euro pentru dezvoltarea OMD-urilor și încă 2 milioane de euro pentru digitalizarea destinațiilor turistice și elaborarea strategiilor de dezvoltare și marketing turistic.
”OMD Năvodari trebuie să găsească o soluție de colaborare cu OMD județul Constanța pentru a sprijini și a întări turismul și îmi doresc să resolve și CJ omd la nivelul lor ca să putem să ne constituim într-o unitate de forță. De ce spun asta? Pentru că s-a observant că există o antireclamă la turismul românesc și îmi doresc ca de acum încolo să putem susține acest turism”, a declarat Florin Chelaru, primarul orașului Năvodari.
În prezent, România are 15 OMD-uri locale, unul judeţean, precum şi unul regional.