Actualitate

Începe SUNSCREEN Film & Arts Festival 2023

Începând de astăzi, timp de 4 zile, constănțenii și turiștii de pe litoral sunt așteptați la cea de-a doua ediție SUNSCREEN Film & Arts Festival. Evenimentul se deschide în Piața Ovidiu de la ora 20:00, cu un concert aniversar al formației Sarmalele Reci, urmat de proiecția comediei moldovenești Carbon (r. Ion Borș), în prezența echipei. În Piața Ovidiu și-au anunțat deja prezența vedete și oficialități. Intrarea este liberă!

În paralel, în toate cele patru zile de festival, sunt programate filme și evenimente în Piața Cazino din Mamaia, pe Plaja Reyna și la Centrul MEPT „Jean Constantin”.

Programul complet este disponibil online, pe sunscreenfestival.ro.

Nicu Alifantis, Mirabela Dauer și Florian Rus vor susține concerte în weekend, iar actori precum Dorian Boguță, Carmen Tănase, Ilona Brezoianu, Răzvan Bănică sau Vlad Logigan vor participa la proiecțiile celor mai noi filme în care joacă. Constănțenii vor avea ocazia astfel să urmărească în avanpremieră câteva filme românești extrem de așteptate de public: Încă 2.0 lozuri (r. Paul Negoescu), Dragoste pe muchie de cuțit (r. Germain Kanda) sau Visul (r. Cătălin Saizescu).

Dintre evenimentele speciale care vor avea loc la Sunscreen amintim proiecția pentru copii a filmului David (r. Radu Muntean), un documentar despre ultramaratonistul Tibi Ușeriu, dar și cine-concertul Genuine – povestea unui vampir, narat live de Irina Margareta Nistor alături de actorul Daniel Popa acompaniați de formația Foley’ala, care va avea loc în Piața Cazino din Mamaia.

Festivalul include și o componentă dedicată actorilor și studenților la teatru și elevilor de clasa a 12-a interesați de o carieră în cinematografie. Atelierele vor fi susținute de actrița Carmen Tănase, actorul Dorian Boguță și de Viorica Capdefier și Domnica Cîrciumaru, cele mai cunoscute directoare de casting din România. Participarea este gratuită și se face pe bază de înscriere online.

Programul complet și alte detalii sunt pe sunscreenfestival.ro și pe paginile de Facebook și Instagram ale festivalului.

SUNSCREEN este un eveniment organizat de Transilvania Film şi Asociaţia Festivalul de Film Transilvania, finanţat de Primăria Municipiului Constanţa şi în parteneriat cu Consiliul Judeţean Constanţa, Teatrul de Stat Constanța și Centrul Cultural Județean Teodor T. Burada.

Related Articles

Back to top button