Forfotă în piețe înainte de Paște: prețuri mai mari, cumpărători mai atenți

Forfotă mare în piețele din toată țara, cu două zile înainte de Paște. La Constanța, în Piața Griviței, oamenii caută produse cât mai proaspete pentru masa de sărbătoare. Prețurile mai mari i-au făcut pe mulți mai cumpătați, însă sunt și clienți care nu s-au uitat la costuri și au pus în coș tot ce aveau pe listă.
Cu două zile înainte de Paște, toate drumurile duc în piețe. În Piața Griviței, una dintre cele mai mari din Constanța, la orele prânzului aglomerația era vizibilă la fiecare tarabă. Oamenii au venit cu lista făcută de acasă și au fost hotărâți să cumpere totul cât mai proaspăt, cât mai aproape de masa de sărbătoare. S-a stat la cozi pentru carnea de miel, dar și pentru verdețurile de sezon, legume și brânzeturi. Deși aglomerația nu i-a speriat, prețurile mai mari față de anii trecuți i-au făcut pe mulți mai atenți la cheltuieli. Chiar și în aceste condiții, oamenii nu renunță la obiceiuri. De pe liste nu lipsesc produsele tradiționale, chiar dacă în cantități mai mici.
Cu bugete mai atent gestionate, dar cu dorința de a păstra tradițiile, românii continuă pregătirile pentru masa de Paște, în ciuda prețurilor tot mai ridicate. Cei care nu și-au terminat cumpărăturile mai au la dispoziție puțin timp pentru ultimele pregătiri.



