Actualitate

RO Wallet vine din 2027. Românii pot spune ce documente vor în portofelul digital

Românii și rezidenții din România sunt invitați să își spună părerea despre viitorul RO Wallet, portofelul european pentru identitate digitală care ar urma să fie disponibil începând din 2027.

Ministerul Afacerilor Interne a lansat un chestionar prin care urmărește să afle ce documente și funcționalități și-ar dori cetățenii să găsească în viitoarea aplicație și în ce situații ar folosi-o.

RO Wallet va permite păstrarea identității digitale, dar și a altor documente utile în viața de zi cu zi, care vor putea fi utilizate atât în România, cât și în celelalte state ale Uniunii Europene, cu aceeași valoare legală.

Potrivit informațiilor transmise de Ministerul Afacerilor Interne, RO Wallet nu va fi doar o simplă aplicație pentru telefonul mobil, ci va face parte dintr-un ecosistem digital construit în jurul cetățeanului.

Utilizarea portofelului digital nu va fi obligatorie. Fiecare persoană va putea decide dacă dorește să îl folosească și ce documente va include în acesta.

Ecosistemul RO Wallet urmează să fie dezvoltat gradual în perioada 2027–2028, iar funcționalitățile introduse vor ține cont și de preferințele și nevoile exprimate de cetățeni.

În acest context, românii și rezidenții sunt invitați să completeze un chestionar anonim, care durează aproximativ cinci minute.

Prin intermediul acestuia, autoritățile urmăresc să afle ce documente și servicii ar fi considerate cele mai utile și în ce contexte ar fi folosit portofelul digital.

Chestionarul poate fi completat pe platforma Ministerului Afacerilor Interne, la adresa: https://chestionare.mai.gov.ro/index.php/521275?lang=ro.

Ministerul Afacerilor Interne îi încurajează pe cei interesați să distribuie formularul și altor persoane, astfel încât opiniile exprimate să contribuie la dezvoltarea unui portofel digital adaptat cât mai bine nevoilor viitorilor utilizatori.

Related Articles

Back to top button