ActualitateSocial/Economic

Viața profesională a românilor, cu aproape cinci ani mai scurtă decât media Uniunii Europene

Durata estimată a vieții profesionale în România este de 32,7 ani, cu aproape cinci ani mai mică decât media înregistrată la nivelul Uniunii Europene, potrivit unei analize bazate pe datele Eurostat.

În anul 2025, durata medie estimată a activității profesionale în statele membre ale Uniunii Europene a ajuns la 37,5 ani, reprezentând cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani.

În șapte țări europene, acest indicator depășește pragul de 40 de ani. Primele poziții ale clasamentului sunt ocupate de Țările de Jos, Suedia și Danemarca. La celălalt capăt se situează România, unde durata estimată a vieții profesionale este de 32,7 ani, cu aproximativ cinci ani sub media europeană și cu 11 ani mai redusă decât în statele aflate în fruntea clasamentului.

Diferențele importante dintre țări reflectă, în principal, nivelurile diferite de participare a populației la piața muncii. Printre cauzele identificate se numără accesul mai târziu al tinerilor la un loc de muncă, ieșirea anticipată din activitate și numărul ridicat al persoanelor inactive.

Autorii analizei precizează că o viață profesională mai lungă nu presupune, în mod obligatoriu, un număr mai mare de ore lucrate săptămânal. Indicatorul arată, în schimb, perioada în care o persoană rămâne activă și conectată la piața muncii, inclusiv în situația în care aceasta beneficiază de un program redus sau flexibil.

„Diferența României față de media europeană arată o provocare structurală a pieței muncii din țara noastră. Atunci când milioane de persoane rămân în afara activității economice pentru perioade lungi, costul este suportat de întreaga economie, prin creștere economică mai redusă și o presiune mai mare asupra sistemului de pensii. Într-o economie afectată de provocări demografice și deficit de forță de muncă, creșterea participării la piața muncii este una dintre cele mai mari oportunități economice ale României pentru următorii ani”, a declarat Ioan Nistor, macroeconomist-șef al Băncii Transilvania, citat în prezentarea analizei.

Indicatorul referitor la durata medie estimată a vieții profesionale reprezintă numărul mediu de ani în care o persoană cu vârsta de cel puțin 15 ani este de așteptat să rămână activă pe piața muncii, pe parcursul vieții.

Calculul îi include atât pe cei care au un loc de muncă, cât și pe șomerii care sunt activi și se află în căutarea unui loc de muncă.

 

Related Articles

Back to top button
Popup reclamă