Actualitate

Fregata „Regele Ferdinand” conduce pentru prima dată o grupare navală NATO în Marea Mediterană

Fregata „Regele Ferdinand” – 221 se află de aproape o lună în Marea Mediterană, într-o misiune de 40 de zile desfășurată în cadrul Operației NATO SEA GUARDIAN. Este pentru prima dată când o fregată românească preia comanda acestei grupări navale NATO.

Pe durata misiunii, militarii români continuă și activitățile de pregătire de bază. La bordul fregatei au avut loc sesiuni de tragere cu armamentul individual, fiind exersate procedurile specifice mediului maritim, cu accent pe siguranță, precizie și coordonarea între membrii echipajului.

În pregătire este implicat și elicopterul IAR-330 Puma Naval, aflat la bordul navei. Echipajul acestuia a desfășurat exerciții de supraveghere a suprafeței maritime, apuntare și coordonare cu fregata.

Participarea la Operația NATO SEA GUARDIAN reprezintă una dintre misiunile importante desfășurate de Forțele Navale Române în afara granițelor țării, într-un context în care securitatea maritimă rămâne o prioritate pentru Alianța Nord-Atlantică.

Fregata „Regele Ferdinand” urmează să revină în Portul Constanța pe 12 octombrie.

Până atunci, nava continuă să conducă gruparea navală implicată în Operația SEA GUARDIAN și să participe la activitățile desfășurate în Marea Mediterană pentru consolidarea securității maritime și a cooperării între forțele aliate.

Related Articles

Back to top button