Trafic restricționat pe A2 Constanța–București și alte șosele. Iată unde sunt probleme
Șoferii trebuie să circule cu atenție pe mai multe șosele din țară, unde sunt instituite restricții de trafic din cauza unor incendii sau lucrări, informează Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Trafic închis la Băile Herculane
În județul Caraș-Severin, DN 67D, în zona Băile Herculane, este închis circulației, după izbucnirea unui incendiu în zona fondului forestier și pe versanții din apropierea drumului.
Există risc de cădere a copacilor și pietrelor pe carosabil, iar reluarea traficului este estimată după ora 11:00, în funcție de evoluția situației.
Restricții pe A2, spre București
Și pe Autostrada A2, pe sensul Constanța–București, sunt instituite restricții.
Până la 11 octombrie 2026, între kilometrii 159+600 și 157+800, circulația se desfășoară doar pe banda a doua, iar viteza maximă este limitată la 60 km/h. Măsura este necesară pentru lucrările de remediere a rosturilor de dilatație la Podul Cernavodă.
Lucrări și opriri temporare pe DN 12C
Restricții sunt și pe DN 12C, în zona Bicaz-Chei, județul Neamț, unde până la sfârșitul lunii noiembrie se execută lucrări de rănguire a versantului și reparații ale carosabilului.
De luni până vineri, între 07:00 și 18:00, traficul va fi oprit pe porțiuni de câte 100 de metri, pentru intervale de aproximativ 25 de minute. Măsurile pot fi adaptate în funcție de condițiile meteorologice și de desfășurarea lucrărilor.
Poliția Rutieră le recomandă șoferilor să respecte semnalizarea rutieră temporară și restricțiile instituite și să circule cu prudență în zonele afectate.



