ActualitateSocial/Economic

Fregata „Regele Ferdinand”, la finalul misiunii NATO

După cinci săptămâni petrecute departe de casă, în Marea Mediterană, marinarii de pe fregata „Regele Ferdinand” s-au întors acasă. În Portul Militar Constanța, revenirea a fost marcată de îmbrățișări, zâmbete și emoția revederii cu cei dragi. În urmă rămân mii de mile marine parcurse, provocări depășite și o misiune importantă desfășurată în cadrul NATO.

În Portul Militar Constanța, familiile i-au așteptat pe marinari cu flori, emoție și brațele deschise. Pentru cei 243 de militari de la bordul fregatei „Regele Ferdinand”, întoarcerea acasă înseamnă mai mult decât încheierea unei misiuni. Înseamnă revederea cu copiii, părinții și partenerii de viață, după săptămâni în care fiecare mesaj și fiecare conversație au făcut dorul mai ușor de suportat.

Timp de cinci săptămâni, fregata românească a participat la Operația NATO SEA GUARDIAN, având un rol important în supravegherea traficului maritim din Marea Mediterană. Nava „Regele Ferdinand” a fost comandantul grupării navale din care a făcut parte și nava croată „Vukovar”. Pe parcursul misiunii, militarii au verificat peste 180 de nave și au desfășurat șase acțiuni de vizitare a unor nave comerciale. În total, fregata a parcurs aproximativ 4.500 de mile marine.

Dincolo de obiectivele misiunii NATO, cele cinci săptămâni pe mare au însemnat provocări, experiențe noi și multă responsabilitate pentru fiecare militar. Pe parcursul misiunii, marinarii au făcut escale în porturi precum Souda Bay, în Grecia, Catania, în Italia, și Valletta, în Malta. Însă, după mii de mile marine și săptămâni petrecute departe de cei dragi, cea mai așteptată destinație a fost, fără îndoială, întoarcerea acasă.

Fregata „Regele Ferdinand” încheie astfel cea de-a noua participare a Forțelor Navale Române la Operația NATO SEA GUARDIAN. O misiune încheiată cu succes, care le-a oferit marinarilor experiență valoroasă și noi provocări îndeplinite în cadrul cooperării aliate.

 

Related Articles

Back to top button