Uncategorized

Faleze în pericol de prăbușire, la 23 August și Tuzla

În timp ce autoritățile continuă proiectul de înnisipare al litoralului românesc iar unele plaje câștigă sute de hectare noi de nisip, falezele rămân încă o problemă nerezolvată. La 23 August si la Tuzla, bucăți din maluri se rup și cad în mare aproape în fiecare zi, din cauza eroziunii costiere, dar și a ploilor. La Costinești insă, datorită procesului de largire a plajelor, Epava Evanghelia se va transforma într-un adevărat punct de atracție pentru turiștii care vor putea să o admire de la doar câțiva zeci de metri distanță.    

În faleza de la 23 August, anul trecut s-a sapat si s-a amenajat o cale de acces catre plaja. S-ar fi facut in mod illegal, spune conducerea ABADL Constanța si este chiar si un proces penal deschis pe rol, insa chiar si asa, locul a devenit unul dintre cele mai instagramabile de pe litoral. In ultima perioada insa malul s-a surpat atat de mult incat autoritatile au decis sa inchida zona pentru a evita producerea de accidente.

”Marea teritorială, plaja şi faleza fac un corp comun, trebuie privite unitar şi în cadrul acestui mecanism se pot propune lucrări de protecţie costieră…În obligaţia noastră este ca anul acesta să putem să reuşim să reactualizăm masterplanul să putem propune lucrări noi”, transmite STELICĂ HAGI, director ABADL Constanța 

Situatia este la fel si la Tuzla, iar Apele Române au blocat accesul în unele zone pentru protecţia turiştilor. Lucrurile stau insa mult mai bine la Costinesti. Acolo este in plina desfasurare procesul de largire a plajei, iar in paralel se lucreaza si la stabilizarea falezei. De departe insa punctul de atractie al zonei il va reprezenta Epava Evangheliei, care va putea fi admirata de pe un dig nou nout aflat la doar 80 de metri distanta.

”Fiecare zona a fost delimitata prin limite ale santierului. Aici limita a fost acest dig, nu s-a discutat ca sa mergem mai la nord catre epava. Intre dig si epava sunt in jur de 80 de metri si aceasta este limita la care lucrarile vor fi facute…epava nu va fi afectata de aceste lucrari, singura modificare, de pe uscat va putea fi admirata un pic mai indeaproape decat inainte”, declară MARIUS STAMAT, manager proiect. 

”Investitia aceasta va aduce plus valoare ptr ca vom avea 5 suprafete noi de promenade ca sa admire indeaproape unul dintre simboluri. Celelalte elemente de nouate sunt suprafetele noi de plaja si lungimea plajei care in trecut nu exista”, a declarat LAURENȚIU GIURGIU, city manager Costinești.

Iar vestea buna este ca turistii nu vor fi afectati de lucrarile de largire a plajelor. Inisiparea efectiva se va face la sfarsitul sezonului estival.

”Se lucreaza la betonarea aleilor de acces la doua diguri…pana la inCEeputul sezonukui lucrarile de piatra s afie finalizate…nu se afecteaza zonele turistice in perioada sezonului… zonele anterioare sunt neatinse vor functiona ca anul trecut, ulterior, zonele de plaje vor fi mult mai largi”, a declarat MARIUS STAMAT, manager proiect. 

Reabilitarea falezelor din 23 August şi Tuzla ar urma să facă parte din proiectele de înnisipare ale litoralului românesc care se ridică la peste 800 de milioane de euro. Iar lucrarile de inisipare de la Costinesti vor fi si ele finalizate anul acesta, insa dupa sezonul estival.

Related Articles

Check Also
Close
Back to top button