ActualitateSanatate

Un tânăr în stare vegetativă, considerat fără șanse de recuperare, a fost primul pacient al spitalului „Sfântul Sava cel Sfințit”. Acum, își plimbă copila prin parc

Primul pacient al spitallui a fost un tânăr care suferise un accident rutier deosebit de grav. Intervențiile chirurgicale multiple i-au salvat viața, însă medicii nu îi dădeau șanse să-și mai poată reveni vreodată.

Nu știa nimeni dacă înțelege ce i s-a întâmplat. Așa a intrat pentru prima oară pe ușa spitalului „Sfântul Sava cel Sfințit”: pe targă, cu ochi inexpresivi, fixați undeva pe un tavan imaginar, fără capacitatea de a se mișca. Complet inert.

Specialiștii au început imediat un program de recuperare medicală intensivă, cu mai multe ședințe de kinetoterapie, fizioterapie și masaj, în fiecare zi. În același timp, se alocau mai multe ore zilnic comunicării pasive cu pacientul, fetița lui de doar câteva luni, ea fiind subiectul principal.

A fost stimulul care l-a făcut pe pacient să reacționeze și a fost primul semn că sunt șanse pentru recuperarea lui. Mai târziu, copilul a fost adus la patul lui, iar reacția a fost una emoționantă. De atunci, pacientul nu s-a mai despărțit de o hăinuță a copilului, ținând-o în mână pe tot parcursul terapiilor. A fost un parcurs dificil, cu eforturi deosebite din partea terapeuților și a pacientului.

Echipamentele medicale de ultimă generație, dar mai cu seamă tehnicile terapeuților și medicilor, și, deloc în ultimul rând, empatia întregului personal, au dus la recuperarea medicală a pacientului cu numărul 1 al Spitalului „Sfântul Sava cel Sfințit”.

Astăzi, George Nica se poate descurca singur și vizitează echipa care l-a salvat de câteva ori pe an, cu fetița lui de mână.

Spitalul „Sfântul Sava cel Sfințit” asigură recuperare medicală intensivă după orice tip de intervenții chirurgicale, recuperare medicală ortopedică, recuperare medicală neurologică.

Pachetele de internare de 7, 10 sau 15 zile includ mai multe ședințe de kinetoterapie, fizioterapie și masaj în fiecare zi, inclusiv în weekend și de sărbătorile legale. Internarea se face în saloane cu 2 și 3 paturi, cu asigurarea a 3 mese zilnice, cu hrană mereu proaspătă, pregătită în bucătăria proprie. Linia de gardă cu medici este asigurată 24 de ore din 24, supravegherea pacienților fiind permanentă.

Date de contact ale Spitalului Affidea Hospital – „Sfântul Sava cel Sfințit”:

  • Telefon: +𝟒𝟎𝟑𝟏𝟔𝟑𝟐𝟎𝟐𝟕𝟎
  • Email: contact@spitalulsfantulsava.ro
  • Adresa: Str. Cozieni nr. 2, Pantelimon, Ilfov

 

Related Articles

Back to top button