ActualitateAdministratieSocial/Economic

Vaporașul de la intrarea în Constanța dinspre Ovidiu, scos la licitație pentru a patra oară

Primăria Municipiului Constanța reia licitația publică cu strigare pentru valorificarea deșeurilor feroase rezultate din dezmembrarea vedetei maritime amplasate la intrarea în municipiu dinspre Ovidiu. De-a lungul anilor, nava a devenit un reper vizual pentru cei care intră în Constanța.

Licitația va avea loc pe 13 iulie 2026, de la ora 10:00, la sediul Primăriei Constanța, din strada Cuza Vodă nr. 27.

Potrivit anunțului, elementul naval va fi dezmembrat, iar materialul feros rezultat va fi valorificat. Cantitatea estimată este de aproximativ 80 de tone (80.000 de kilograme).

Prețul de pornire al licitației este de 0,51 lei/kg, fără TVA, după aplicarea unei reduceri de 40% față de evaluarea inițială. Astfel, valoarea estimată a materialului scos la vânzare este de 40.800 de lei, fără TVA, comparativ cu prețul inițial de 68.000 de lei.

Participanții trebuie să depună o garanție de participare de 4.080 de lei, reprezentând 10% din prețul diminuat. Termenul-limită pentru depunerea garanției este 10 iulie 2026, ora 14:00.

La procedură pot participa atât persoane fizice, cât și persoane juridice, cu condiția depunerii documentației complete, conform caietului de sarcini.

În cazul în care la licitație nu se vor prezenta cel puțin doi participanți sau niciun ofertant nu va oferi prețul de pornire, procedura va fi declarată neadjudecată.

Documentele necesare participării la licitație:
Având în vedere că obiectul licitației îl constituie valorificarea deșeurilor feroase provenite din valorificarea vedetei maritime, la procedură poate participa orice persoană fizică sau juridică interesată și potențial cumpărătoare, care depune următoarele documente:
a) cerere de participare la licitație;
b) copii certificate conform cu originalul după:
  – certificatul de înregistrare (CUI);
  – certificatul constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC);
c) dovada achitării garanției de participare:
  – 4.080 lei reprezentând 10% din valoarea totală a vedetei maritime.
d) certificate fiscale ANAF și SPIT care atestă lipsa datoriilor la bugetul local și la bugetul consolidat al statului;
e) împuternicire pentru reprezentantul societății;
f) copie CI a reprezentantului împuternicit;
g) copie CI pentru persoana fizică, dacă este cazul;
h) adresa de corespondență (e-mailul) și numărul de telefon;
i) documente prin care să facă dovada că are capacitatea logistică necesară desfășurării operațiunilor de debitare, manipulare, încărcare și transport (facturi, contracte de vânzare-cumpărare, contrate de comodat, contracte de închiriere);
j) autorizație de mediu emisă de Agenția pentru Protecția Mediului care confirmă că ofertantul este autorizat să desfășoare activități de colectare, valorificare și dezmembrare deșeuri feroase, conform O.U.G nr.92/2021;
k) autorizații și avize necesare pentru accesul utilajelor în zona de intervenție;
Pentru documentele menționate la punctele i, j, k, participanții la licitație vor depune o declarație pe proprie răspundere prin care își asumă că vor prezenta documentele solicitate cu 3 zile înainte de începerea lucrărilor de debitare, manipulare, încărcare și transport.
Modalitatea de prezentare a ofertei:
Documentele de participare la licitație menționate la capitolul B punctul 1 vor fi depuse:
  • în plic la sediul din Str. Cuza Vodă nr.27, Constanța având înscrisă pe plic mențiunea:
  • Pentru licitația publică cu strigare, privind vânzarea deșeurilor de materiale feroase provenite din casarea mijlocului fix de tip element naval – vedetă maritimă, reprogramată pentru data de 13.07.2026”;
  • sau prin e-mail: administrativ@primaria-constanta.ro
Data limită de depunere a documentelor:
Termenul limită de depunere a documentației de participare va fi 10.07.2026 orele 14:00.
 
Rezultatul licitației: va fi anunțat participanților la adresa de e-mail/numărul de telefon menționată /menționat în plic în termen de 24 de ore de la încheierea licitației.
Caietul de sarcini poate fi consultat la sediul și pe site-ul Primăriei municipiului Constanța situat pe B-dul Tomis nr.51.
Informații suplimentare:
Relații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0241485807 sau la adresa de e-mail administrativ@primaria-constanta.ro

Related Articles

Back to top button