Trofeul Festivalului Concurs ,,Dan Moisescu’’, adjudecat de un concurent din Buzău
Consiliul Judeţean Constanţa, prin Centrul Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T. Burada”, a organizat, în intervalul 04-05 octombrie 2023, în sala de spectacole a Centrului Multifuncţional Educativ pentru Tineret (CMET) „Jean Constantin”, Festivalul – Concurs Național de Interpretare a Cântecului Popular Românesc „Dan Moisescu”, ajuns la cea de-a XXVII-a ediție.
Au fost două zile pline de momente artistice explozive, dar și de emoții intense pentru concurenții care s-au întrecut pe scena acestui festival-concurs cu tradiție în spațiul folcloric național, ce dăinuie de peste 27 de ani, evoluând în fața juriului de specialitate și a publicului constănțean iubitor de muzică populară și tradiții, prezent în număr mare la eveniment.
,,Prin Festivalul – Concurs Național de Interpretare a Cântecului Popular Românesc „Dan Moisescu”, am reușit să aducem o lume veche într-una nouă, punând în valoare tradițiile, folclorul și tinerele talente’’, a declarat Ștefania-Laura Abibula-Stroe, directorul general al Centrului Cultural Județean Constanța ,,Teodor T. Burada’’.
Provenind din diferite zone etnofolclorice ale țării, de la Iași, Botoșani, Neamț, Brăila, Buzău, Maramureș, Prahova, Vaslui, Timiș, Argeș, Dolj, Olt, Gorj, Ilfov și până la Constanța, tinerii interpreți care au încântat audiența în cadrul celor două secțiuni: Interpretare instrumentală și Interpretare vocală, și-au dovedit din plin măiestria interpretativă și scenică.
La rândul său, publicul a apreciat prin aplauze entuziaste prestația tinerilor reprezentanți ai folclorului autentic românesc, cât și frumusețea și varietatea portului popular. Spectacolul exploziv, plin de ritm și culoare, din cele două seri ale Festivalului – Concurs Național de Interpretare a Cântecului Popular Românesc „Dan Moisescu”, a fost desăvârșit de recitalurile oferite de o serie de artiști consacrați ai scenei populare românești, care au ridicat sala în picioare. Acompaniamentul muzical a fost asigurat de orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist ,,Brâuleţul" a Centrului Cultural Judeţean Constanţa ,,Teodor T. Burada" – dirijor prof. dr. Cristian Obrejan. Cele două zile de festival-concurs s-au încheiat cu recitalurile artiștilor: Alexandra Bălăreanu, Elena Plătică, Adriana Ochișanu, Mariana Ionescu Căpitănescu, Liliana Laichici, Marian Cozma, Ovidiu Barteș.
În urma deliberărilor comisiei de jurizare, joi, 5 octombrie 2023, în cadrul Galei Laureaților și a Festivității de premiere, podiumul festivalului s-a conturat astfel: Trofeul „Dan Moisescu” (5000 lei) a ajuns la Dinu Andrei-Daniel din Buzău, care a concurat în cadrul Secțiunii Interpretare Vocală și care va susţine un recital folcloric la următoarea ediţie a festivalului. Distincția i-a fost înmânată de domnul Președinte al Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, care a susținut pe scenă un discurs referitor la importanța acestui festival-concurs de renume și implicarea sa și a echipei pe care o conduce în organizarea evenimentului.
Totodată, acesta a mulțumit Directorului General al Centrului Cultural Județean Constanța ,,Teodor T. Burada’’, Ștefania-Laura Abibula-Stroe și întregii echipe care a făcut posibilă această manifestare, juriului, cât și constănțenilor prezenți în număr mare în sala de spectacol.
,,Fără contribuția dumneavoastră, festivalul ar fi fost cu siguranță mai puțin impresionant, iar selecția făcută cu grijă va aduce satisfacție tuturor participanților. Într-adevăr, la aceste evenimente culturale, trebuie să dăm prioritate valorii în orice moment și în orice context, deoarece putem influența negativ sau, dimpotrivă, putem inspira încredere în viitorul lor’’, a declarat președintele CJC, Mihai Lupu.
Acesta i-a felicitat pe minunații copii, participanți la festival, care au venit de departe să se întreacă, dar între care se leagă și prietenii. De asemenea, Președintele CJC și-a luat angajamentul de a duce Festivalul-concurs ,,Dan Moisescu’’ la o dimensiune care trebuie să rivalizeze cu toate zonele folclorice bogate în tradiții, în folclor: ,,Constanța merită să fie acolo, printre cele mai bogate zone folclorice’’. Referitor la Ansamblul Folcloric Profesionist ,,Brâulețul’’ din cadrul Centrului Cultural Județean Constanța ,,Teodor T. Burada’’, acesta a menționat că ,,Brâulețul’’ este un brand al Constanței, care trebuie să ne definească și să pună dobrogenii acolo unde le este locul, pe harta folclorului românesc.
La Secțiunea Interpretare Vocală, câștigătoarea Premiului I (3500 lei) este Vasiloiu Alexandra-Gabriela din județul Dâmbovița, distincția fiindu-i înmânată de către președintele juriului, prof. dr. Maria Tănase Marin.
,,Festivalul-concurs ,,Dan Moisescu’’ înseamnă pentru mine locul unde se întâlnește România folclorică’’, a declarat președintele juriului, prof. dr. Maria Tănase Marin, arătându-se impresionată de calitatea concurenților și publicul numeros.
,,Ca orice simplu ascultător, stai și asculți și te farmecă acest har lăsat de Dumnezeu asupra copiilor și care vine asupra noastră să auzim. Ei au împrăștiat atâta bucurie prin cântecele lor pe care le-au adus din întreaga țară! Felicitări organizatorilor!’’, a mai spus renumitul etnomuzicolog și producător TV.
Premiul al II-lea (2500 lei) i-a fost acordat concurentei Aiacoboaie Sabrina-Maria (Botoșani, premiu înmânat de Ileana Vieru – realizator emisiuni la Radio România – Antena satelor), iar cu Premiul al III-lea (2000 lei) a fost recompensat Golfin Nicușor Alex (Dolj, premiu înmânat de artista Mariana Ionescu Căpitănescu).
Pe podium au mai urcat: Gandore Delia din județul Vaslui (Mențiune 1 – 1500 lei, înmânată de Șerban-Cezar Gheorghiu – Șef Secție Ansamblul Folcloric Profesionist ,,Brâulețul’’ – Promovare Cultură Tradițională) și Horeangă Andreea-Daniela, județul Neamț (Mențiune 2 – 1500 lei, înmânată de Șerban-Cezar Gheorghiu – Șef Secție Ansamblul Folcloric Profesionist ,,Brâulețul’’ – Promovare Cultură Tradițională). Șerban-Cezar Gheorghiu, Șeful Secției Ansamblu Folcloric Profesionist ,,Brâulețul’’ – Promovare Cultură Tradițională a mulțumit echipei Centrului Cultural Județean ,,Teodor T. Burada’’, Zenit Concert – ,,cei care au făcut să se audă bine cele două zile de festival’’, maestrului dirijor Cristian Obrejan, orchestrei Ansamblului Folcloric Profesionist ,,Brâulețul’’, corpului de dansatori din cadrul ansamblului, cât și publicului constănțean prezent la cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului-concurs ,,Dan Moisescu’’.
Premiul special al secțiunii (în valoare de 1000 lei) i-a fost atribuit lui Gavriluț Dorinel din județul Timiș, fiind înmânat de Irina Olvedi, nepoată a marelui interpret Dan Moisescu. Aceasta a spus, în aplauzele publicului, că Dan Moisescu a fost bunicul său din partea mamei, amintindu-și că era un om binevoitor, vesel, empatic și glumeț. Irina Olvedi a mulțumit organizatorilor pentru acest festival-concurs dedicat amintirii bunicului său, spunând că acesta ar fi fost ,,nemaipomenit de mândru, de fericit, de împlinit, să știe că memoria lui este dusă mai departe de acești tineri frumoși care au participat la acest concurs național’’. La Secțiunea Interpretare Instrumentală, Premiul I (3500 lei) i-a fost acordat lui Ceaușu Cristian Andrei (județul Brăila), fiind înmânat de Șerban-Cezar Gheorghiu – Șef Secție Ansamblul Folcloric Profesionist ,,Brâulețul’’ – Promovare Cultură Tradițională. Premiul al II-lea (2500 lei) a fost câștigat de Cioiu Alexandru Costin (Gorj, premiu înmânat de Virgil Nițulescu – Manager Muzeul Național al Țăranului Român), iar Premiul al III-lea (2000 lei) a ajuns la Niță Raul Florentin Constantin din județul Prahova (înmânat de dirijorul prof. dr. Cristian Obrejan).
În cadrul aceleiași secțiuni, au mai fost recompensaţi pentru evoluţia lor pe scenă concurenţii: Chelba Andrei Nicolae din județul Prahova – Mențiune 1 (1500 lei, înmânată de prof. dr. Maria Tănase Marin) și Sărbușcă Alexandru Cristian din județul Ilfov – Mențiune 2 (1500 lei, înmânată de prof. dr. Maria Tănase Marin), iar Premiul Special (1000 lei) a ajuns la Dobrinescu Darius Nicolae din județul Argeș (înmânat de Virgil Nițulescu – Manager Muzeul Național al Țăranului Român).
JURIUL Festivalului – Concurs Național de Interpretare a Cântecului Popular Românesc „Dan Moisescu”, Ediţia a XXVII-a, a fost format din: prof. dr. Maria Tănase Marin – Etnomuzicolog și producător TV (președinte) și membrii: Mariana Ionescu Căpitănescu – Profesor și solist vocal al Ansamblului „Maria Tănase” din Craiova, Ileana Vieru – Realizator emisiuni la Radio România – Antena Satelor, Virgil Nițulescu – Manager Muzeul Național al Țăranului Român și Șerban Cezar Gheorghiu – Șef Secția Ansamblul Folcloric Profesionist „Brâulețul” – Promovare Cultură Tradițională din cadrul Centrului Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T. Burada”.