Educație/Cultura
Expoziție de pictură și grafică, la Centrul „Jean Constantin”

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” invită publicul la „ATELIER 2026 – Expoziția Clasei de Pictură și Grafică”, un eveniment dedicat artei, culorii și expresiei vizuale.
Expoziția reunește lucrări realizate de cursanții clasei de pictură și grafică, coordonată de expertul Ioana Călinescu. Publicul va avea ocazia să descopere creații lucrate cu pasiune, sensibilitate și creativitate, într-un cadru dedicat promovării talentului artistic.
Vernisajul va avea loc marți, 2 iunie 2026, de la ora 17:00, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 2 – 7 iunie 2026.



