Gerontius, eroul uitat al Tomisului. Comandantul care a salvat cetatea de goți

Puțini constănțeni au auzit astăzi numele lui Gerontius, deși, în urmă cu mai bine de 1.600 de ani, acesta ar fi avut un rol decisiv în apărarea cetății Tomis. Comandant al garnizoanei romane, Gerontius a înfruntat un grup de războinici barbari care amenințau orașul și a ajuns, paradoxal, să dea explicații în fața împăratului pentru victoria sa. Povestea sa este consemnată de istoricul Zosimus în „Historia Nova”.

Povestea se desfășoară la sfârșitul secolului al IV-lea, într-o perioadă complicată pentru Imperiul Roman.

În anul 382, după ani de confruntări, romanii au ajuns la o înțelegere cu grupurile de goți aflate deja pe teritoriul imperiului. Aceștia puteau rămâne pe pământ roman și beneficiau de o anumită autonomie, în schimbul obligației de a oferi sprijin militar. Înțelegerea romano-gotică a fost încheiată la 3 octombrie 382, în timpul împăratului Theodosius I.

O parte dintre acești războinici se afla și în apropierea Tomisului, oraș important al provinciei Scythia Minor, Dobrogea de astăzi.

Potrivit lui Zosimus, în fața cetății fusese așezat un corp de războinici barbari considerați deosebit de puternici și curajoși. Aceștia primeau de la împărat hrană și alte avantaje, însă relațiile lor cu garnizoana romană au devenit tot mai tensionate.

În centrul evenimentelor se afla Gerontius, comandantul garnizoanei din Tomis, descris de Zosimus drept un militar puternic și valoros.

Comandantul ar fi aflat că războinicii din afara zidurilor intenționau să atace cetatea. A încercat să își mobilizeze oamenii, însă militarii romani se temeau să îi înfrunte.

Gerontius nu a renunțat.

Și-a luat armele și a ieșit din cetate însoțit doar de câțiva dintre oamenii săi. La început, adversarii ar fi privit gestul cu amuzament, convinși că romanul nu are nicio șansă.

Lupta a schimbat însă rapid situația.

Zosimus relatează că Gerontius și oamenii săi au opus rezistență, iar soldații care priveau confruntarea de pe zidurile Tomisului au prins curaj și au ieșit în ajutorul comandantului. Cei mai mulți dintre adversari au fost uciși, iar câțiva dintre supraviețuitori s-au refugiat într-un lăcaș creștin considerat loc de azil.

După victorie, Gerontius s-ar fi putut aștepta la o recompensă. Reacția împăratului Theodosius a fost însă cu totul diferită.

Potrivit lui Zosimus, împăratul s-a arătat nemulțumit că războinicii pe care îi favorizase fuseseră uciși și a cerut ca Gerontius să fie adus în fața sa pentru a-și justifica acțiunile.

Comandantul a susținut că aceștia se răzvrătiseră și provocaseră pagube locuitorilor. Theodosius l-ar fi suspectat însă că atacul fusese motivat și de dorința de a pune mâna pe darurile de valoare primite de războinici din partea împăratului.

Gerontius a respins acuzațiile și a arătat că bunurile fuseseră predate tezaurului public. Zosimus consemnează că militarul a scăpat cu greu de consecințele întregului episod și că și-a sacrificat o mare parte din avere pentru a obține sprijin la curtea imperială.

În relatările moderne dedicate istoriei Tomisului, povestea merge mai departe: Gerontius ar fi fost îndepărtat pentru o perioadă, apoi rechemat atunci când cetatea s-a confruntat din nou cu pericolul și ar fi apărat încă o dată orașul. Aceste detalii apar în literatura locală contemporană, dar nu sunt prezentate astfel în pasajul lui Zosimus referitor la confruntarea de la Tomis.

Dincolo de elementele pe care timpul le-a lăsat neclare, sursa antică păstrează imaginea unui comandant care, în momentul în care oamenii săi ezitau, a ieșit în fața zidurilor și a schimbat soarta confruntării.

Gerontius rămâne astfel unul dintre personajele spectaculoase și puțin cunoscute ale Tomisului antic, un nume legat de apărarea cetății care se afla pe teritoriul Constanței de astăzi.