ActualitateSocial/Economic

Banda de autobuz, deschisă motocicletelor. Ce se schimbă în trafic

Schimbare importantă în traficul din România. Motocicliștii și mopediștii ar putea avea mai multă libertate de deplasare, dar și reguli noi de respectat. Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, modificări ale Codului Rutier care permit, în anumite condiții, accesul pe benzile destinate transportului public și înaintarea pe lângă coloanele de mașini. Legea merge acum la promulgare.

De acum gata cu acest comportament în trafic, pe două roți. Una dintre cele mai importante schimbări îi vizează pe motocicliștii și conducătorii de mopede care stau în ambuteiaje. Aceștia vor putea înainta pe lângă coloanele de vehicule oprite la semafor sau la trecerile la nivel cu calea ferată, cu o viteză de maximum 20 de kilometri pe oră. Manevra va fi permisă numai dacă există suficient spațiu lateral și nu sunt incomodați ceilalți participanți la trafic.

O altă prevedere le permite motocicletelor și mopedelor să circule pe benzile destinate transportului public, dar numai în condițiile stabilite de administratorul drumului. Așadar, nu orice bandă de autobuz va deveni automat accesibilă motocicliștilor. Șoferii mijloacelor de transport în comun nu văd însă cu ochi buni noile modificări din trafic.

Noua legislație introduce și un spațiu de siguranță pentru motociclete și mopede. Acesta va avea trei metri și va fi amenajat înaintea intersecțiilor semaforizate și a trecerilor de cale ferată prevăzute cu bariere sau semibariere. În plus, trecerea unei motociclete sau a unui moped pe lângă un vehicul care circulă în aceeași direcție nu va mai fi considerată depășire dacă nu este încălcat marcajul benzii.

Schimbările ajung și în parcările publice. Primăriile vor trebui să amenajeze locuri dedicate motocicletelor și mopedelor în parcările care au cel puțin șase locuri. Legislația clarifică și obligația privind casca: aceasta trebuie să fie omologată pentru categoria vehiculului și fixată corespunzător. Proiectul a fost votat cu 238 de voturi „pentru”, trei „împotrivă” și 15 abțineri. A fost susținut de 37 de deputați din PSD, PNL, USR și UDMR, iar inițiativa a pornit de la comunitatea motocicliștilor, prin Asociația MotoADN.

Legea trebuie promulgată pentru a intra în vigoare, iar Guvernul va avea 60 de zile de la intrarea în vigoare pentru modificarea normelor de aplicare. Inițiatorii susțin că noile reguli pot contribui la fluidizarea traficului și încuraja folosirea vehiculelor pe două roți. Criticii atrag însă atenția că aplicarea lor trebuie făcută cu grijă, astfel încât câștigul de mobilitate să nu vină în detrimentul siguranței rutiere.

 

Related Articles

Back to top button